Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) invită publicul bucureştean să participe, atât online cât şi offline, la seria de evenimente culturale și artistice pregătite de bibliotecari pentru săptămâna 27 iulie – 2 august 2020.

În prezent, 10 filiale BMB sunt deschise pentru public oferind gratuit, în condiţii de siguranţă, servicii de bibliotecă de bază: înscriere, rezervare titluri, împrumut şi restituire.
Ne pregătim să organizăm şi mici ateliere în aer liber, bineînțeles cu un număr restrâns de participanţi şi obligatoriu cu locuri rezervate în avans.

Un astfel de atelier, derulat în cadrul Proiectului Ora de Poveşti, va avea loc la Filiala George Coşbuc, miercuri, 28 iulie, de la ora 18:00. Intitulat Vişinul cu poveşti, atelierul se adresează copiilor ce iubesc poveştile şi nu se sfiesc să dea viaţă pe hârtie personajelor preferate sau să „se lupte în idei” cu ceilalţi participanţi. Tot pentru copii, Filiala Dimitrie Cantemir organizează joia ateliere de lectură şi creativitate în cadrul Proiectului BiblioVacanţa, iar vineri, pe 31 iulie, dis-de-dimineaţă pe la 9:00, rezervă locuri pentru iubitorii de „hai-hui prin Bucureşti” la un tur ghidat pietonal.

Pentru esteţi, anunţăm cu bucurie că spaţiul expoziţional al Artotecii BMB găzduieşte o nouă expoziţie, aparţinând artistei Gabriela Ricşan, expoziţie ce poate fi vizionată public de luni până miercuri de la 12:00 la 18:00, iar joi şi vineri între orele 9:00-15:00.

În mediul online, prin intermediul celor peste 30 de pagini de Facebook din rețeaua filialelor Bibliotecii Metropolitane București invităm publicul de toate vârstele să (re)descopere informații din diverse domenii (literatură, istorie, geografie etc.), noutăți culturale și să participe interactiv la dialogul deschis pe care filialele l-au inițiat prin intermediul rubricilor Noi întrebăm, voi răspundeți!, Tipuri de cititori sau #vremsastim.

Vara e lungă şi bibliotecarii continuă să vă propună modalităţi variate de petrecere utilă a timpului liber, dar și de inițiere în cunoaștere și formare culturală.

AI CARTE, AI PARTE de… amuzament

Recomandările de carte împrumută în această săptămână multă bună dispoziţie pentru copii din Sperietorul de Philip Pullman şi Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi de Nikolai Nosov, iar pentru tineri şi adulţi din Teoria râsului de Henri Bergson, Eu și Marley de John Grogan, Alte motive pentru a zâmbi de Zig Ziglar sau Vițelul de aur de Ilf (Ilya) și Petrov (Evgheny).

Şi cum toate cărţile au măcar un autor, filialele caută să vă prezinte lucruri mai mult sau mai puţin cunoscute despre scriitori. Marți, 28 iulie, de la ora 13:00, Filiala Liviu Rebreanu propune preadolescenților rubrica „Curiozități literare” din viața scriitorilor, pe 1 și 2 august continuă rubricile „Din lumea cărților” și „Din viața bibliotecilor”, iar duminica după-amiază, de la 17:00, adaugă rubrica „Curiozităţi amuzante”. Dacă nu v-aţi satisfăcut setea de cunoaştere, sâmbătă, Filiala Costache Negruzzi vă invită să porniţi „Pe urmele scriitorilor în oraşe contemporane” (09:30 şi 18:30).

Miercuri, cititorii au oportunitatea să consulte online articole publicate în Revista de cultură și artă Literatorul atât pe pagina principală de Facebook a BMB, cât şi pe pagina Cenaclul Literatorul.

ISTORIE şi BUCUREŞTI.

De luni până vineri, pe pagina de Facebook „Bucureștii vechi în colecțiile Bibliotecii Metropolitane București”, puteţi să vă petreceţi dimineaţa (10:00) „Prin Bucureştii de altădată” sau să citiţi materialul informativ „Case care s-au dus” postat de Filiala George Topîrceanu, luni după-amiază la orele 14:00. Curioşi despre viaţa protipendadei? Rubrica „Istorii cu blazon” continuă pe pagina Filialei Costache Negruzzi, vineri, 31 iulie, la 09:30 şi 18:30.

MUZICĂ.

Pe pagina principală de Facebook a BMB, luni și joi, iubitorii de muzică clasică sunt invitați la operă, în cadrul proiectului Opera la Bibliotecă, unde vor putea viziona înregistrări inedite cu artiștii consacrați sau tinere talente în curs de afirmare.

TIMP LIBER şi VACANȚĂ

Pentru cei micuți, luni și vineri, începând cu ora 10:00, atât pe platformele de socializare ale BMB – pagina oficială de Facebook, YouTube şi Instagram, cât şi pe cele ale Teatrului de păpuşi Licurici continuă seria spectacolelor online în cadrul proiectului „Licurici și… Tolba cu povești”. Proiectul, implementat de Biblioteca Metropolitană București cu sprijinul Primăriei Capitalei, urmărește să devină una dintre alternativele preferate de petrecere a timpului liber pentru copiii aflați în vacanță. De marți până joi, sâmbătă și duminică, de la ora 09:00, tot pe reţelele de socializare ale Teatrului Licurici, „Călătoria lui Licurici cu 80 de personaje” va amuza copiii cu „instantanee” inedite menite să le stârnească pofta de citit.

Și pentru că este vacanță, copiii mai pot alege dintre atelierele creative derulate în cadrul Proiectului BiblioVacanţa – luni, la 11:30, pe pagina Filialei Marin Preda, marțea, la 11:00, pagina Filialei Vasile Alecsandri, miercurea pe pagina Filialei Liviu Rebreanu, joia pe pagina Filialei Dimitrie Cantemir, vinerea, la 13:00, pe pagina Filialei Mihai Eminescu – sau un „Atelier pentru cei mici”, miercuri, pe pagina Filialei Dimitrie Bolintineanu.

Duminică, pe la 09:30, Filiala Ion Creangă intră în dialog deschis cu publicul prin intermediul rubricii „#vremsastim”, după ce luni şi miercuri continuă să posteze pentru curioşi rubrica „Ştiaţi că…”. Tot pentru curioşi, dar în domeniul gastronomic, Filiala Dimitrie Cantemir continuă rubrica „Idei din bucătărie”, iar dacă preferaţi aromele exotice, la ora 13:00, Filiala Ioan Slavici postează rubrica „O călătorie culinară” cu „escale” în China (marţi) şi India (joi).

Pentru a vă descurca mai bine într-o limbă străină, „Cursul de limba engleză pentru începători” continuă online pe pagina Filialei B.P. Hasdeu miercuri, 29 iulie, cu nelipsitele fișe de lucru menite să fixeze în memorie noţiunile învăţate.

Astfel, filialele BMB caută permanent să pună la dispoziție informații cât mai variate, din toate domeniile cunoașterii – geografie, istorie, știință, artă muzicală sau teatrală, tururi virtuale prin muzeele lumii, curiozități, noutăți, activități și jocuri pentru copii, idei creative, informări despre semnificațiile zilei și despre evenimente importante petrecute de-a lungul vremii, despre personalități marcante, articole de interes și impact public etc. creând astfel o punte de comunicare culturală nu numai pentru utilizatorii BMB, ci pentru întreaga comunitate.

Rămâneți conectați la Biblioteca Metropolitană București, la alternativa informativă a curentului cultural bucureștean!