Titi Gheorghiu – expoziție de pictură la Artoteca Bibliotecii Metropolitane București

Biblioteca Metropolitană București (BMB) cu sprijinul Primăriei Capitalei (PMB) anunţă vernisajul expoziției personale de pictură Fascinații europene a artistului Titi Gheorghiu, parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri,  luni, 13 septembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Artoteca BMB.

Pe simeze își vor găsi locul aproximativ 30 de lucrări, ulei pe pânză, de diverse dimensiuni care ne poartă pașii prin Toscana, Positano, Veneția, Paris, Annecy, Colmar, Delft, București, Sibiu, Sighișoara. Pictorul respectă valorile clasice și tradiționale și impresionează atât prin tematică, cât și prin cromatica caldă și variată care pune în valoare frumusețea creațiilor sale: portrete, peisaje, natură statică.

Titi Gheorgiu, un artist mai puțin cunoscut publicului român, este premiat și recunoscut la nivel internațional, amintim: Premiul Orașelor de Artă ale Europei, cu lucrarea Omagiu lui Michelangelo, Marele Premiu Național al Italiei, cu lucrarea Amintindu-ne de Canaletto, lucrare expusă alături de lucrări semnate de Renato Guttuso și Salvador Dali, Câștigător al plachetei comemorative Artistul Secolului 20 – Academia Roma sau al Marelui Premiu al orașului Geneva cu lucrarea Vechiul târg al Sighișoarei.

A expus în cele mai importante centre culturale ale lumii, precum: Expoziția Mondială de Artă de la New York, Expoziția de la Banca Mondială – Washington, Expoziția Art European Show de la Geneva, Marea Galerie Belenky din Soho – New York, expoziția Artiști faimoși în vitrină din Florența, iar din 2013 expune permanent în cadrul Ligii Profesioniste a Artiștilor Americani, cu sediul la New York. Are lucrări în colecţii private din Bucureşti, Atena, Paris, Tel Aviv, Munchen, Viena, Montreal, New York, Pennsylvenia, Chicago, Los Angeles.

Este singurul pictor român menționat 4 ani consecutiv, 1999-2002, în Dicționarul Mondial de Artă.

Titi Gheorghiu a știut de cine trebuie să fie luată în seamă pictura sa și a reușit curând să ajungă în paginile unor repertoare de artiști contemporani care orientează și chiar controlează piața. Să nădăjduim că pictura lui Titi Gheorghiu va cunoaște și în țară prețuirea pe care a avut-o, și încă o mai are prin străinătăți.- Tudor Octavian (cronicar și critic de artă)

În deschiderea evenimentului vor vorbi despre artist și creațiile sale curatorii expoziției Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice și Radu George Serafim, critic de artă.

Iubitorii de artă pot vizita expoziția de pictură semnată Titi Gheorghiu în perioada 13 – 22 septembrie a.c., de luni până vineri, între orele 09:00-17:00, conform programului Artotecii BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Ca de fiecare dată, evenimentul se va desfășura în condiții de deplină siguranță atât pentru public, cât și pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare impuse în contextul epidemiologic actual (conform HOTĂRÂRII CMBSU nr. 45 din 31.07.2021).

https://www.youtube.com/watch?v=GowjkxsFXHU 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București publice, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.     

  

Spectacol extraordinar ,,In Memoriam Odin Ciociea”

 

Joi, 19 august, spectacolul extraordinar ,,In Memoriam Odin Ciociea”, a oferit publicului cele mai frumoase voci de opera ale momentului: sopranele Gladiola Lamatic, Mihaela Stanciu, Madleine Pascu, Aida Pascu, Alina Bottez, Madalina Stephanie Stoica, Manuela Mocanu, și Beatrice Dănilă, tenorii Alin Stoica, Razvan Sararu, Daniel Stoica, baritonii Septimiu Urzica si Eugen Secobeanu, basii Ștefan Lamatic, Lucian Ionescu și Ștefan Cârstea, acompaniați de pianiștii Ieronim Buga, Tudor Scripcariu și Costin Raia. A prezentat și a recitat din creația poetică a artistului evocat Crenguța Hariton, actrita a Teatrului Nottara din Bucuresti. Odin Ciocea ne-a lasat prin activitatea sa un mesaj de unire a adevăratelor valori culturale, concretizat prima data prin acest eveniment, care a reunit artiști de renume și care au interpretat cu emoție și dăruire o muzică care a dat celor prezenți în sală trăire artistică și speranță.

 

Începe Street Art București – un program de street art pentru locuitorii capitalei

Street Art București creează cinci intervenții artistice în spații publice din cartiere, împreună cu artiști apreciați, cum sunt Serebe și Pisica Pătrată, găzduite de Biblioteca Metropolitană BucureștiȘcoala Gimnazială Specială Nr. 9Centrul Național al Dansului București și The Institute, în spațiul Combinatul Fondului Plastic. Artiștii și fotografii sunt invitați să participe la două apeluri deschise, iar bucureștenii și vizitatorii pot pleca, gratuit, în trei tururi ghidate ale artei urbane din spații publice.

Programul produce un album tipărit și o hartă online, care indexează și cartează cele mai recente și interesante lucrări de street art din oraș. Albumul și harta virtuală vor fi lansate în cadrul expoziției colective din 15 – 23 Octombrie, în București.

Expoziția prezintă concluziile programului, inclusiv lucrările premiate în cadrul apelurilor deschise și lucrări originale din colecția Save or Cancel. Vernisajul expoziției aduce împreună doi artiști din domenii diferite, artă vizuală și muzică, care co-produc un performance live, transmis în direct online.

Pe 30 August lansăm primul apel deschis pentru murale și intervenții artistice stradale, așa că te invităm să urmărești microsite-ul proiectului pentru a fi la curent cu activitățile plănuite pentru perioada următoare și pentru a te implica: https://feeder.ro/streetartbucuresti

Toate activitățile și produsele programului Street Art București sunt gratuite.

Street Art București este un proiect cultural creat de Save or Cancel.

Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021.

Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Parteneri: Biblioteca Metropolitană BucureștiȘcoala Gimnazială Specială Nr. 9Centrul Național al Dansului București, The Institute

Parteneri media: Zeppelin, Igloo, Iqads.ro

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.

 

Street Art București îl aduce pe Pisica Pătrată la filiala Mihai Eminescu a BMB

Pisica Pătrată realizează, la data de 28 August 2021, o intervenție artistică la Filiala Mihai Eminescu a Bibliotecii Metropolitane București, în cadrul proiectului cultural Street Art București, organizat de Save or Cancel și co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021.

Proiectul Street Art București dezvoltă experiența acumulată de organizator și o transpune la nivelul cartierelor bucureștene, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București, care găzduiește la Filiala Mihai Eminescu, în sectorul 6, intervenția artistică realizată de artistul Pisica Pătrată. Lucrarea are scopul de a afirma rolul Bibliotecii în cartiere, acolo unde filialele reprezintă poli culturali și comunitari. Intervenția artistică își propune să funcționeze ca un reper local, atrăgând cititori, pasionați de artă și amatori de explorări urbane.

Pisica Pătrată este unul dintre cei mai apreciați ilustratori și muraliști din România, dar și fondatorul Muzeului Benzii Desenate. Are o activitate intensă, cu multe apariții publice, ilustrează cărți, comics, reviste, participă la expoziții de grup și personale, festivaluri și a realizat o serie lungă de murale. Personajele lui Pisica Pătrată reconfigurează spații uitate din mediul urban, galerii sau muzee.

În ultimii ani, colaborările artistului Pisica Pătrată cu echipa Save or Cancel s-au materializat în numeroase proiecte interesante: una dintre cele mai îndrăgite (și instagramabile) intervenții artistice din București – lucrarea de pe ușa Teatrului de vară Capitol (2008, 2016, 2017); împreună cu Lente, muralul realizat în cadrul seriei Pictăm Pereți (2016) și totemul de lemn Un-hidden Bucharest (2017); 6 panouri pictate, instalate pe fațada clădirii Cina (2018); Save or Cancel a expus o parte dintre tablourile sale uimitoare în expoziții colective la Kube, Lente, Palatul Universul, Romanian Design Week și Galeria Imbold. Cartea Un-hidden street art in Romania (2019) a publicat o parte dintre lucrările și instalațiile artistice realizate de artist. În 2020, Pisica Pătrată și Primărie au co-produs un live stream memorabil, transmis de revista online feeder.ro.

Locuitorii și turiștii sunt invitați să își extindă explorările urbane, adăugând în traseul lor noua intervenție creată de Pisica Pătrată.

Street Art București creează cinci intervenții artistice în spații publice din cartiere, împreună cu artiști apreciați, cum sunt Serebe și Pisica Pătrată, lansează două apeluri deschise pentru artiști și fotografi, oferă tururi gratuite, publică un album și o hartă de artă urbană, și prezintă concluziile proiectului într-o expoziție de de grup, în luna Octombrie, în București.

Urmărește microsite-ul proiectului și înscrie-te la tururi sau participă în cadrul apelurilor deschise: https://feeder.ro/streetartbucuresti

Toate activitățile și produsele programului Street Art București sunt gratuite.

Street Art București este un proiect cultural creat de Save or Cancel.

Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021.

Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Parteneri: Biblioteca Metropolitană BucureștiȘcoala Gimnazială Specială Nr. 9Centrul Național al Dansului București, The Institute

Parteneri media: Zeppelin, Igloo, Iqads.ro

Despre Biblioteca Metropolitană București

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice destinată tuturor bucureștenilor. Misiunea ei este de a facilita accesul gratuit şi nediscriminatoriu la drepturile culturale fundamentale, servind ca un centru comunitar care susține activ informarea, cercetarea, educația şi recreerea locuitorilor din București şi județul Ilfov şi care contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor prin oferta ei inovatoare şi programul integrat de servicii cu caracter public.

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.

SPIRIT și CULOARE – MARIUS TURAICHE la Artoteca BMB

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București anunţă vernisajul expoziției de pictură „Spirit și culoare” a artistului Marius Turaiche  marți, 17 august, începând cu ora 18:30, la Artoteca BMB.

Medic, profesor, artist plastic – Marius Turaiche este recunoscut atât în țară cât și peste hotare datorită celor peste 40 de expoziții personale. Lucrările sale figurează în colecţii particulare din Germania, Italia, Franţa, Danemarca, Norvegia, Elveţia, Japonia, SUA.

Marius Turaiche este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Craiova, Domeniul Arte Vizuale, Specializarea Arte plastice – pictură și sculptură – promoția 2020.

“Pictor în toată puterea cuvântului, Dr. Marius Turaiche este unul dintre cei care se ’’adapă’’ la izvoarele alegorice ale curcubeului, ale cărei culori le sporește și le atenuează plastic și uneori simfonic, ca să nu-și piardă caracterele și virtuțile ’’vieții’’ formelor. Efortul său este cu totul aparte, singular, de echilibru, de depășire a ’’ideii’’ în formele spiritului și ne face să percepem în străfundurile sufletului nuanțele ’’culorilor’’ universale ale artei, ale spaimei, ale cunoașterii pe care ’’senzitivul’’ omenesc le trăiește în cotidianul conflagrant.” – IOAN ANASTASIA

Expoziţia face parte din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri” și este curatoriată de reputatul critic de artă Radu George Serafim și de Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.

Iubitorii de artă sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia în perioada 17 august – 2 septembrie, gratuit, conform programului Artotecii BMB, la adresa Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Ca de fiecare dată, evenimentul se va desfășura în condiții de deplină siguranță atât pentru public, cât și pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

 

 

Masă rotundă „Panait Istrati la Biblioteca Metropolitană București

 

București, 7 august 2021

Comunicat de presă

Masă rotundă „Panait Istrati la Biblioteca Metropolitană București

 

 

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vor organiza marți, 10 august 2021, orele 17:00 – 19:00, o manifestare omagială dedicată aniversării a 137 de ani de la nașterea lui Panait Istrati, unul dintre cei mai exotici scriitori români, prin biografie și lumea prozei sale, revendicat totodată și de literatura franceză, limbă în care își publică cea dintâi povestire „Kyra Kyralina”(1924).

Activitățile culturale vor cuprinde: informații inedite referitoare la viața și opera lui Panait Istrati, în țară și în lume, și la conexiunile sale cu Romain Rolland, Constantin Brâncuși, Henri Matisse și Nikos Kazantzakis, expoziție de carte din ediția operei scriitorului, momente de lectură și prezentarea volumului „Panait Istrati, itinerar brăilean” de Ioan Munteanu.

Vor participa și vor vorbi despre scriitor Corina Costopol Dima, Horaţiu Măndăşescu, Mugur Popovici, Olivian Breda și Dana Radler, membri ai secției române a asociației franceze „Les amis de Panait Istrati”.

Vă așteptăm cu bucurie alături de noi și de invitații noștri la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu 4, în Sala Auditorium.

Intrarea este liberă, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

 

Serviciul Comunicare BMB

E-mail: comunicare@bibmet.ro

www.bibmet.ro

www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

Opera la Bibliotecă – Deschiderea stagiunii de vară

Joi, 17 iunie, la ,,Opera la Bibliotecă”, am deschis stagiunea de vara – 2021.

Soprana Antonela Marin, baritonul Eugen Secobeanu şi basul Ştefan Cârstea, acompaniaţi de pianistul Tudor Scripcariu ne-au oferit un adevărat tur de forță, interpretatând arii de mare dificultate, din creaţiile compozitorilor W.A. Mozart, Giuseppe Verdi, Gioachino Rossini, Claude Debussy, George Gershwin și Frederick Loewe.

https://www.youtube.com/watch?v=c3W9mcF2EAs

  Veşti şi activităţi noi în săptămâna 14-20 iunie 2021


                                                                     Veşti şi activităţi noi în săptămâna 14-20 iunie 2021

 

 

Instituţie de cultură ce sprijină activ și permanent informarea, educaţia şi recreerea, Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), o adevărată sursă de informaţii cu caracter enciclopedic, a pregătit pentru săptămâna 14-20 iunie noi conţinuturi dedicate tuturor celor interesaţi să-şi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe sau să-şi petreacă timpul liber în mod creativ şi plăcut.

În această săptămână anunţăm cu bucurie că publicul va avea din nou acces liber la raft în cele 27 de filiale deschise ale BMB. De asemenea, pentru a veni în sprijinul cititorilor noştri, programul de funcţionare pentru perioada de vară va fi în majoritatea filialelor, începând cu 15 iunie, luni-miercuri 12:00-20:00 şi joi-vineri 9:00-16:00. Nu strică însă, înainte de a porni la drum, să verificaţi programul bibliotecii pe care doriţi să o vizitaţi pe bibmet.ro.

Aniversaria

Luni, Filiala Al. Macedonski ne (re)aminteşte pe pagina sa că este Ziua Internațională a donatorului de sânge, o ocazie de a atrage atenția asupra importanței actului donării și o oportunitate de a le mulțumi, încă o dată, celor care aleg să salveze vieţi în mod anonim.

Marţi este o zi de comemorare specială pe paginile Filialelor M. Eminescu (informare, ora 12:00), D. Bolintineanu (expoziţie) şi L. Blaga (documentar, ora 9:00), împlinindu-se 132 de ani de la dispariţia celei mai importante voci poetice din literatura română – Mihai Eminescu.

În acelaşi registru se înscriu şi postările dedicate lui George Călinescu, ce vor fi publicate sâmbătă pe pagina Filialei L. Blaga (documentar, ora 9:00) şi pe pagina principală de Facebook a BMB (informare, ora 10:00).

Lectura, o aventură a cunoaşterii

Pentru a face mai tentantă o vizită la bibliotecă, iată câteva recomandări de lectură pregătite de bibliotecari… pentru cei care descoperă drumul: Necazurile Sofiei de Contesa de Segur, Hobbitul de J.R.R.Tolkien şi Însemnările unei puștoaice de Rachel Renee Rusell, pentru cei care descoperă viaţa: Cronica zeiţei de Natsuo Kirino, Pădurea întunecată de Nicole Krauss, Privighetoarea de Kristin Hannah, Nu uita să-ţi amintești de Val Emmich, Vila Amalia de Quignard Pascal, Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt, Şi munţii au ecou de Khaled Hosseini, pentru cei care trăiesc alte vieţi: Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, Cititorul de Bernhard Schlink, Pământ american de Jeanine Cummins, Imperiul fără sfârşit de Yi In-hwa, Prin deşert spre libertate de Eunsun Kim sau Lumina clară a zilei de Anita Desai, pentru neconvenţionali: Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion, Sfârşitul de Attila Bartis şi Rebela de Helen Walsh, pentru aventurieri: Într-o pădure întunecată de Ruth Ware şi După şapte ani de Guillaume Musso, pentru călători: Drumul către Little Dribbling. Noi însemnări de pe o insulă mică de Bill Bryson, iar pentru cei aflaţi în plină dezvoltare personală: Încântare de Kawasaki Guy.

Dacă Filiala G. Şincai continuă să ofere tinerilor oportunitatea de a alege „Cartea sau Filmul sau Ambele” (vineri), Filiala L. Rebreanu le propune direct două titluri provocatoare: Câinele, adevăratul meu prieten de W. Bruce Cameron (miercuri, ora 12:00, în cadrul proiectului „Carte sau film”) şi Grădina zeilor de Camil Baciu (joi, ora 7:30, în cadrul proiectului „Promovăm literatura română”).

Şi nu uitaţi! Catalogul online vă stă permanent la dispoziţie pe bibmet.ro cu o multitudine de provocări literare ce abia aşteaptă să fie descoperite.

Dar cât de ocupaţi putem fi în timpul liber!?

Ei bine, pe copii, poveştile îi vor aştepta cuminţi pe pagina Filialelor M. Eminescu (sâmbătă, ora 12:00, Fetița blondă și cei trei ursuleți) şi D. Cantemir (sâmbătă) în cadrul proiectului „Ora de poveşti”, dar și pe pagina Filialei Gh. Șincai cu Poveşti şi basme ecranizate (marți).

Cursul „Despre cărţi şi personaje literare” continuă pe pagina Filialei N. Bălcescu (marţi), iar la iniţiativa Filialei B.P. Hasdeu, micii începători sunt invitaţi miercuri pe pe platforma Zoom să participe la cursul „Limba engleză pentru copii”, temele pregătite fiind Animalele sălbatice şi ce mănâncă ele dar şi Verbul “to eat”.

Pentru adolescenţi, Filiala L. Rebreanu continuă să dezvăluie noi informaţii despre Aeronavele și siguranța zborului în cadrul proiectului „Poveştiinţa” (luni, ora 7:30) sau să pună în practică un nou experiment în cadrul proiectului „Experimentul COOL” – Trucul cu sticla de apă (marți, ora 7:30). Tot pentru ei, Filiala O. Cazimir a pregătit două noi episoade din seria documentarelor „Bun venit la Planetarium!” (marți și joi, ora 12:00), Filiala Al. Odobescu oferă informaţii Despre iasomie (marţi, ora 9:30) şi despre Moşii din 1931 (vineri, ora 9:30, în cadrul rubricii „Istorie şi poveste”), iar Filiala Gh. Şincai despre Mitologie (miercuri).

Cum puţin antrenament nu strică, pe pagina Filialei D. Cantemir adolescenţii (şi nu numai ei) vor găsi rubrica Sport şi mişcare (joi).

Pentru cei creativi, Filiala I. Neculce continuă seria atelierelor „Artă la bibliotecă” (miercuri, ora 18:30) şi „Idei creative” (duminică), iar Filiala V. Alecsandri găzduieşte şi ea un alt atelier de „Idei creative” (duminică).

Rubrica „Duminica cu tradiții” încheie săptămâna informativă pe pagina Filialei L. Rebreanu cu informaţii interesante despre… Sânziene (ora 7:30).

De la document la documentar

Bucureștii vechi în colecțiile BMB  vă invită, de luni până vineri, Prin Bucureștii de altădată, la întâmplare să descoperiți culoarea și atmosfera orașului de odinioară prin locuri, clădiri, monumente.

Adresate adolescenţilor, o serie de documentare pot fi urmărite pe pagina Filialei L. Blaga oferind informaţii interesante despre: Grădina botanică Acharya Jagadish Chandra Bose (marți, ora 14:00), Parcul Cișmigiu, cea mai veche grădină publică din București ( miercuri, ora 9:00), Peștera Ghețarul de la Scărișoara (vineri, ora 9:00), Cel mai vechi vulcan din lume -Etna (sâmbătă, ora 14:00) și Rusaliile – Semnificație, obiceiuri, tradiții și superstiții ( duminică, ora 9:00).

Cunoaşterea care se naşte din… curiozitate

Pentru cei mai curioşi căutători de informații, rubrica „Știați că” aduce în atenția cititorilor noi subiecte pe pagina Filialelor L. Blaga (luni, ora 9:00) despre Parcuri naționale din România. Parcul Național Cozia în cadrul rubricii „Parcuri naționale din România” şi B.P. Hasdeu  prin materialul Lucruri interesante despre lumea în care trăim – J.K Rowling. În aceeași notă, Filiala D. Bolintineanu a pregătit materialul Descoperă lucruri amuzante, ciudate şi surprinzătoare despre lumea care te înconjoară (marți), iar Filiala V. Alecsandri vă provoacă  să descoperiți dacă Ştiaţi… – Curiozităţi diverse (sâmbătă).

Şi poate tot atât de interesante veţi găsi şi poveștile unor personalități feminine, mai mult sau foarte puţin cunoscute dar care au marcat istoria lumii, postate de Filiala C. Petrescu, de luni până vineri, în cadrul rubricii „Femei celebre”: Kate Sheppard – luptătoare pentru drepturile politice ale femeii, Lakshmi Bai – regină şi războinică, Lella Lombardi – pilot de Formula 1,  Lozen – războinică apașă sau Mae C. Jemison – astronaut şi medic.

Expresia artelor

Filiala Al. Odobescu vă invită să admirați o nouă expoziție de fotografii ce ne poartă printr-unul dintre cele mai frumoase orașe de pe coasta de est a insulei Sicilia, Italia, Taormina (vineri, ora 9:30, în cadrul rubricii „Cititori călători”). De asemenea, Filiala D. Cantemir a pregătit o nouă Expoziție de pictură (vineri) cu lucrări ale utilizatorilor bibliotecii.

Dacă doriți să descoperiți tainele artei fotografice, Filiala Al. Macedonski a pregătit un material dedicat Fotografiei (miercuri, în cadrul proiectului cultural-educativ „Enciclopedia artelor”)

Din punct de vedere muzical, iubitorii de muzică clasică sunt invitați la operă (joi, ora 17:30) la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”  când se dă startul stagiunii de vară a „Operei la Bibliotecă”, în compania unor artiști deosebit de talentați. Cei care nu pot fi prezenți, vor avea posibilitatea să vizioneze spectacolul pe pagina principală de facebook a BMB (vineri, ora 14:00).

În acest mod, filialele BMB pun permanent la dispoziţia publicului informații cât mai variate, din toate domeniile cunoașterii – geografie, istorie, știință, artă muzicală sau teatrală, tururi virtuale, curiozități, activități și jocuri pentru copii, idei creative, informări despre evenimente importante petrecute de-a lungul vremii, despre personalități marcante, articole de interes și impact public etc.– creând astfel o punte de comunicare culturală nu numai pentru utilizatorii BMB, ci pentru întreaga comunitate.

Rămâneți conectați la Biblioteca Metropolitană București,
o alternativă informativă a curentului cultural bucureștean!

BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI – Serviciul Comunicare

comunicare@bibmet.ro / +40 0772002417 / www.bibmet.ro

www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

Evenimentele unei săptămâni speciale, 7-13 iunie 2021

Instituţie de cultură ce sprijină activ și permanent informarea, educaţia şi recreerea, Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), o adevărată sursă de informaţii cu caracter enciclopedic, a pregătit pentru săptămâna 7-13 iunie noi conţinuturi dedicate tuturor celor interesaţi să-şi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe sau să-şi petreacă timpul liber în mod creativ şi plăcut.

Pentru public sunt deschise 26 de filiale care oferă în condiții de siguranță acces la colecțiile de documente și la gama de servicii de bază: înscriere (în baza actului de identitate valid), rezervare de titluri (în baza permisului, prin intermediul catalogului electronic), împrumut și restituire. Deoarece la anumite intervale de timp colecţiile sunt supuse inventarierii, vă rugăm ca înainte de a porni la drum, să verificaţi programul bibliotecii pe care doriţi să o vizitaţi pe bibmet.ro.

Aniversaria

Începem de luni cu aniversarea laureatului Premiului Nobel pentru literatură în anul 2006, Orhan Pamuk, despre care veţi putea mai multe informaţii pe paginile Filialelor Gh. Şincai, M. Eminescu (ora 12:00) şi D. Bolintineanu.

Marţi este rândul aniversării primei biblioteci publice din Bucureşti, deschisă în 1838 la Colegiul Sf. Sava, despre care puteţi urmări documentarul postat de Filiala L. Blaga (ora 9:00) şi puteţi citi informarea publicată pe pagina principală de Facebook a BMB (ora 10:00).

Tot marţi, Filiala Al. Macedonski (re)aminteşte tuturor în pagina ei că este şi Ziua Mondială a oceanelor, ce susţine ocrotirea oceanelor, acest element vital al susţinerii vieţii pe Pământ.

Iar Ziua empatiei va fi marcată joi, pe paginile Filialelor D. Bolintineanu și Gh. Șincai, ca o zi de conştientizare a importanţei şi a impactului empatiei la nivel personal sau colectiv.

Lectura, o aventură a cunoaşterii

Şi pentru această săptămână recomandările bibliotecarilor se adresează visătorilor: Povestea fără sfârşit de Michael Ende, Mulțumesc pentru amintiri de Cecilia Ahern, Darul stelelor de Jojo Moyes sau Aleea cu licurici de Kristin Hannah, admiratorilor viitorului: Înfruntarea umbrelor de Sebastien De Castell şi Cox sau mersul timpului de Cristoph Ransmayr, iubitorilor de aventură: După şapte ani de Guillaume Musso şi Moștenitorii de John Grisham, căutătorilor esenţei umane: Sonata Gustav de Rose Tremain, Florenţa la apus de Jessie Chaffee, Anne Frank şi Zăpada era murdară de Georges Simenon, fanilor romanului clasic: Emma de Jane Austen, Marile speranțe de Charles Dickens şi Femeia la treizeci de ani de Honore de Balzac, Anii de Virginia Woolf, descoperitorilor literaturii: Darul de Vladimir Nabokov şi Adevărul minciunilor de Mario Vargas Llosa, iar îndrăzneţilor: Steve Jobs de Walter Isaacson sau… Cartea ignoranței. Mic tratat pentru cei care știu că… nu știu de John Lloyd & John Mitchinson.

Filiala L. Rebreanu le propune adolescenţilor alte două titluri provocatoare: Misterele Berlinului de Joseph Kanon (miercuri, ora 14:30, în cadrul proiectului „Carte sau film”) şi Dispariția orașului Iași de Cătălin Mihuleac (joi, ora 7:30, în cadrul proiectului „Promovăm literatura română”).

Catalogul nostru online vă stă permanent la dispoziţie pe bibmet.ro cu o multitudine de provocări literare ce se cer a fi doar descoperite.

Cât de ocupaţi putem fi în timpul liber?

Pe copii, poveştile îi vor aştepta cuminţi pe pagina Filialelor: M. Preda (joi, ora 12:30, În livadă de Alexandru Poamă), O. Cazimir (sâmbătă, ora 11:00) şi N. Labiș (sâmbătă, ora 13:30) în cadrul proiectului „Ora de poveşti”.

Miercuri, cursul „Limba engleză pentru copii” îi aşteaptă pe începători pe platforma Zoom, la iniţiativa Filialei B.P. Hasdeu, având pregătite Animale domestice şi ce mănâncă ele. Iar pentru dezvoltarea abilităţilor practice, Filialele D. Cantemir (miercuri) şi V. Alecsandri (duminică) au pregătit ateliere de creativitate online.

Pentru adolescenţi, Filiala L. Rebreanu continuă luni să dezvăluie noi informaţii în cadrul rubricii „Poveştiinţa” (Zzzzboooor!, ora 7:30), iar marți seria experimentelor pe care le poate încerca oricine în rubrica „Experimentul COOL” (Schimbul, ora 7:30), Filiala O. Cazimir vă așteaptă marți și joi, de la ora 12:00, cu documentarul „Bun venit la Planetarium!”, miercuri Filiala Gh. Șincai va posta despre Mitologie, iar Filiala N. Bălcescu vă invită marți și miercuri la cursul „Despre nevoia de a ne îmbunătății încrederea în sine”.

Pentru cei creativi, Filiala I. Neculce continuă seria atelierelor „Artă la bibliotecă” (miercuri, ora 18:30) şi „Idei creative” (duminică).

Rubrica „Duminica cu tradiții” încheie săptămâna informativă pe pagina Filialei L. Rebreanu cu informaţii interesante despre Vartolomeul Grâului.

De la document la documentar

Adresate adolescenţilor, o serie de documentare pot fi urmărite pe pagina Filialei L. Blaga oferind informaţii interesante despre: „Anne Frank și jurnalul ei, document important al istoriei” (sâmbătă, ora 9:00) și despre „Fuji, muntele sacru al Japoniei” (duminică, ora 9:00) și pe pagina Filialei Al. Odobescu despre: „Moşii, 1932” (marți, 9:30) și „Despre cyclamene” (miercuri, ora 9:30).

Cunoaşterea care se naşte din… curiozitate

Pentru cei mai curioşi căutători de informații, rubrica „Știați că” aduce în atenția cititorilor noi subiecte pe pagina Filialelor L. Blaga (luni, ora 9:00) despre Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș în cadrul rubricii „Parcuri naționale din România” şi D. Bolintineanu (miercuri) prin materialul Descoperă lucruri amuzante, ciudate şi surprinzătoare despre lumea care te înconjoară.

De asemenea, Filiala L. Blaga ne provoacă (vineri, ora 9:00) să aflăm „Lucruri știute și mai puțin știute…” despre Băile Herculane, cea mai veche stațiune balneară din România, locul unde istoria și legendele se împletesc și sunt atât de prezente până în zilele noastre.

Şi poate tot atât de interesante veţi găsi şi poveștile și realizările unor personalități feminine care au construit istoria lumii navigatoarea Jessica Watson, astronomul Jill Tarter, împărăteasa Jingū, vedeta rock Joan Jett și maestrul bucătar Julia Child – postate de Filiala C. Petrescu, de luni până vineri, în cadrul rubricii „Femei celebre”.

Expresia artelor

Dacă doriţi să descoperiţi tainele celei mai vechi modalități de expresie vizuală cunoscută, Filiala Al. Macedonski a pregătit un material dedicat Sculpturii (miercuri, în cadrul rubricii „Enciclopedia Artelor – Caleidoscop cultural).

Filiala Al. Odobescu vă invită să admirați o nouă expoziție de fotografii dedicată emblemei orașului Târgoviște – Turnul Chindiei (vineri, ora 9:30, în cadrul rubricii „Cititori călători”). Călătoria culturală, virtuală, continuă cu trei documentare ale Filialei Lucian Blaga ce ne îndeamnă să descoperim Cele mai frumoase Biblioteci din România – Biblioteca Națională a României (marți, ora 14:00), evoluția mijloacelor de măsurare a timpului la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești (miercuri, ora 9:00), dar și Cele mai frumoase monumente istorice – Castelul Peleș (miercuri, ora 14:00).

Din punct de vedere muzical, pe pagina principală de Facebook a BMB, iubitorii de muzică clasică sunt invitați la operă, unde vor putea viziona noi înregistrări realizate în cadrul proiectului „Opera la Bibliotecă”, în interpretarea unor artiști deosebit de talentaţi (joi, ora 17:00 şi vineri, ora 14:00).

În acest mod, filialele BMB pun permanent la dispoziţia publicului informații cât mai variate, din toate domeniile cunoașterii – geografie, istorie, știință, artă muzicală sau teatrală, tururi virtuale, curiozități, activități și jocuri pentru copii, idei creative, informări despre evenimente importante petrecute de-a lungul vremii, despre personalități marcante, articole de interes și impact public etc. creând astfel o punte de comunicare culturală nu numai pentru utilizatorii BMB, ci pentru întreaga comunitate.

Rămâneți conectați la Biblioteca Metropolitană București, o alternativă informativă a curentului cultural bucureștean!