Prima ședință a Cenaclului Literatorul

Și a fost prima ședință a Cenaclului Literatorul…

Ieri, 11 februarie 2018, Cuvântul scris pierdut în manuscrisele din sertare a văzut lumina zilei. A fost prima zi, a Cenaclului Literatorul, renăscut după apariția de anul trecut a revistei. În spiritul tradiţiei, prima manifestare s-a bucurat de susţinerea unor personalităţi ale vieţii noastre academice şi culturale. Primul cuvânt i-a aparţinut conducătorului de Cenaclu, scriitorul şi ziaristul Silviu Popescu.
Autori publicați, dar și debutanți, aflați in sala, veniți, surpinzator, din București, dar si din România profunda, din Argeș, Prahova, Vâlcea sau Olt, au adus cu ei creații de science-fiction, poezie, proză scurtă, dar și filozofie, fiecare punând o cărămidă la monumentul renașterii Cenaclului Literatorul (desigur, o autoironie). A fost o atmosfera fireasca, meritul moderatorului, dar si un munte de emoții, ale celor care au citit. Au fost in sala și distinsa doamna Elena Boholț, redactorul sef al revistei Literatorul, precum si soțul acesteia, domnul Gabriel Boholț, autorul unora dintre fotografiile, care însoțesc acest text, pe care le lăsam sa va vorbească.
În cuvinte mai puține, putem spune că ne-am simțit bine, am prins curaj și am discutat împreună despre literatură. Autori de genuri diverse, siguri sau mai puțini siguri pe ei, au împărtășit din creațiile proprii și au promis că ne vor fi alături de acum înainte pe drumul Literatorului. Au citit: Raluca Gherghel, poezie delicată și o proza poetica îndrăzneață, Daniel Paul Ciobanu, o proza fantastica, de tip cyberpunk și Florin Manole, o proza grea, incarnata de simboluri și trimiteri livrești, o proza de scrib, a spus moderatorul. Pe Florin Manole conducătorul Cenaclului l-a întrebat, brutal, daca și-a scris singur textul, atât de mare i-a fost uimirea. Textul său provocator, aparent ermetic, l-a îndemnat pe Silviu Popescu să-l invite la sediul BMB pe autor, ca să-i citească textul integral.
Au fost în sala și alți autori , precum Daniela Simulescu, Daniela Băbu, Alice Neculea, Raul Crăciun, care au promis să revină si sa citească din lucrările lor, publicate sau nu.
Și, ca să răspundem tuturor acelora, care ne-au întrebat la ce le poate fi bun acest Cenaclu, iată, le răspundem: să te primească in mica sa comunitate de suflete, să te publice în revista Literatorul și să te recomande, ori chiar să te editeze, în carte, poate chiar la Editura Biblioteca Bucureștiului.
Ne-am convins de asta toți, participanții, care au citit sau nu. Literatura este vie şi se cere doar a fi descoperită! Și, nu uitați, 99% din literatura lumii se află în sertare, mai nou, în fișiere de calculator! Dacă ai ceva din tine, rămas printr-un fișier sau pe vreo bucata de hârtie, trece-ne pragul!

Să fii sigur, noi vom investi în tine! (Cenaclul Literatorul)

Am atașat câteva fotografii. Mulțumim Gabriel Boholț și Cosmin Meițoiu!

Opera la biblioteca 07.02.2019

Joi, 7 februarie, la Opera la Bibliotecă, în fața unui public entuziast, soprana Alina Bottez, mezzosoprana Alexandrina Vizitiu, baritonul Eugen Secobeanu și basul Stefan Carstea, acompaniați de pianistul Ieronim Buga,ne-au încântat cu arii și duete din creatiile compozitorilor W. A. Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Ruggiero Leoncavallo, Umberto Giordano, Jules Massenet și Gioachino Rossini.

 

Înregistrarea video a evenimentului:

Cenaclul Literatorul se întoarce

Sub îndrumarea poetului şi ziaristului Silviu Popescu, Cenaclul Literatorul îşi reia activitatea luni, 11 februarie 2019, în sala Auditorium a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti din Strada Tache Ionescu Nr. 4, începând cu ora 17:00. Cenaclul Literatorul funcționează în colaborare cu revista Literatorul, revitalizată într-un nou format la sfârșitul anului 2018. Noul cenaclu Literatorul continuă tradiţia începută de Alexandru Macedonski și îşi propune să-i sprijine pe autorii de poezie, proză și dramaturgie.

E un drum și o invitație la călătorie, de ce nu, până în țara Premiului Nobel pentru Literatură.

Toți cei care doresc să facă parte din Cenaclul Literatorul sunt invitați să trimită o scurtă prezentare, precum și câteva fragmente din creațiile lor pe adresa cenaclulliteratorul@bibmet.ro.

De glorie ne vom ocupa noi!

Opera la biblioteca 31.01.2019

Joi, 31 ianuarie, la Opera la Bibliotecă, sopranele Alina Bottez și Cecilia Bucerzan, mezzosoprana Angela Rogac, baritonul Eugen Secobeanu și tenorul Daniel Stoica, acompaniați la pian și prezentați de Ieronim Buga au prezentat un program divers cu arii de o mare frumuseţe şi profunzime. Pentru ca pe 27 ianuarie s-au împlinit 263 de ani de la naşterea lui W.A. Mozart, spectacolul a început cu arii ale marelui compozitor, continuând apoi cu creaţii ale compozitorilor Manuel De Falla, Otto Nicolai şi Giuseppe Verdi. Spectacolul s-a încheiat cu un un duet din opera Macbeth de Verdi, într-o excepţională interpretare a sopranei Alina Bottez şi a baritonului Eugen Secobeanu.

Vernisajul expoziției personale Marinela Măntescu


 

Într-o lume și pe o vreme dominată de cenușiu, la Artoteca BMB, luni 28 ianuarie, s-a deschis expoziția artistei Marinela Măntescu, o oază de lumină și culoare, plină de flori, de viață și de frumos.
Cu o bogată experiență artistică , având peste 250 de expoziții în țară și străinătate și cu povara unor dascăli renumiti, Corneliu Baba și Marius Cilievici, pictura Marinelei Măntescu se remarcă prin autenticitate, rafinament și prin forță cromatică.
În deschiderea expoziției au luat cuvântul Ramona Mezei, directorul general al Bibliotecii Metropolitane București, criticul de artă Radu Gheorghe Serafim, iar oaspete special a fost Corneliu Vlad, renumit ziarist de politică externă. Expoziția va putea fi vizitată timp de o lună, iar nouă celor care i-am pășit pragul nu ne rămâne decât datoria de a deveni un fel de ”povestași” a ceea ce ne-a plăcut și impresionat.
Vă invităm să pășiți în lumea Marinelei Măntescu!

Mica Unirea Muzicală

Marți 22 ianuarie, am sărbătorit, prin muzică și versuri Unirea Principatelor. Sopranele Alina Bottez și Ana Maria Lungu, alături de baritonul Eugen Secobeanu și de basul Ștefan Cârstea, acompaniați la pian de Tudor Scripcariu au interpretat, cu multă dăruire, pagini din componistica românească. Actrița Crenguța Hariton a recitat versuri dedicate Unirii de către mari poeți români. Un public entuziast a răsplătit artiștii cu aplauze și a cântat alături de ei Hora Unirii.

Inregistrarea video a evenimentului:

O provocare adresată spiritului creator la Artoteca BMB

Biblioteca Metropolitană Bucureşti găzduieşte în perioada 28 ianuarie – 1 martie expoziția personală a artistei Marinela Măntescu în cadrul Stagiunii Permanente de Arta Plastică Temeiuri.

Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 28 ianuarie, începând cu ora 18:00, la Artotecă, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4, Sector 2.

Ca de fiecare dată moderatorul expoziției va fi criticul de artă Radu George Serafim, care ne va introduce în universul vizual al artistei alături de invitatul special Corneliu Vlad.

Absolventă a Academiei de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, elevă a reputaților profesori Corneliu Baba și Marius Cilievici, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Marinela Măntescu are un palmares bogat de peste 250 de expoziții personale și de grup.

Opera ei se remarcă prin desenul nervos agresiv uneori până la invective și culoarea acordată în sonorități și tăceri sofisticate ce ne relevă  obsesia picturalității pure, după cum afirmă criticul de artă și regizorul Virgil Mocanu.

Stagiunea Permanentă de Artă Plastică este un proiect lansat în anul 2005 şi a adunat de-a lungul timpului 98 de artişti din 15 ţări şi 10 critici de artă.

Artoteca este deschisă celor interesaţi, aceştia sunt invitaţi să viziteze locaţia, expoziţia şi să întâlnească artiştii preferaţi.

In memoriam Grigore Vieru – Recital de muzică și poezie

Biblioteca Metropolitană București vă invită sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 10:00, la Artoteca BMB din Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4, la un recital de muzică și poezie in memoriam Grigore Vieru.
Intitulat „Taina care mă apără”, recitalul va aduce ascultătorilor versuri inedite în lectura autorilor, membri ai Cenaclului „Apollon – România” și ai Cenaclului „Cuget liber – Mihail Gramescu”.
Evenimentul face parte din proiectul „Lecția de poezie”, care are loc în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, la Artoteca BMB.

Ziua Culturii Naționale la BMB

De ziua Culturii Naționale, vă așteptăm la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor și în filialele noastre să sărbătorim alături de mari actori și muzicieni români printr-o serie de evenimente dedicate publicului de toate vârstele.

Programul evenimentelor se deschide în ziua de 12 ianuarie, la ora 10.00 la Artoteca BMB din Șoseaua Mihai Bravu, cu Lecția de poezie. Sub motto-ul “porni Luceafărul”, Lecția de poezie va aduce ascultătorilor versuri inedite în lectura autorilor: George Călin, Nicoleta Tudor, Vasilica Ilie, Dumitru Bădiță, Claudia Bota, , Liliana Liciu, Florin Grigoriu, Adrian Bulgaru, Liliana Popa, Daniela și Florin Căprar, Ioan Rațiu, Magda Băcescu, Ștefan Apostol, Doina Ghițescu, Maria Niculescu și Gabriela Tănase.

Apoi îi așteptăm pe iubitorii de poezie  și muzică,  luni 14 ianuarie,  de la ora 18, la Sala mică a Palatul Național al Copiilor, unde ne putem bucura împreună de recitalul Eminescu – făclie de veghe, susţinut de renumitul actor  Dorel Vişan şi de talentatul flautist Ion Bogdan Ştefănescu. Printre poemele eminesciene ce vor putea fi ascultate în această formulă, amintim Umbra lui Istrate Dabija Vodă, Venere și madonă, Mortua est, Epigonii, Monologul lui Luca Arbore, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu urmând să interpreteze compoziţii proprii, dar şi lucrări de Dimitrie Cantemir, Theodor Grigoriu, Horațiu Rădulescu şi Doina Rotaru.

Vă invităm apoi să reveniți, marți 15 ianuarie, tot la ora 18, de data aceasta la Biblioteca Dimitrie Cantemir din strada Viitorului, nr. 52, la recitalul Din valurile vremii, susţinut de actorii Ionuţ Kivu şi Irina Ungureanu şi grupul coral Pro Contemporania. Veți putea reasculta poeme din lirica de dragoste eminesciană, precum O, rămâi, Făt-Frumos din tei, Floare-albastră, Pe lângă plopii fără soț, Peste vârfuri, Lacul şi nu numai, dar şi piese corale româneşti reprezentative, precum Limba românească de Gavriil Muzicescu, Brâul de Pretorian Vlaiculescu sau Urare de dragoste, de Irina Odăgescu.

Și nu sunt singurele surprize pentru ziua de 15. Cei ce vor să cunoască mai multe despre opera marelui poet Mihai Eminescu sunt așteptați la bibliotecile Nicolae Labiș (Str. Brașov nr. 6), Gheorge Șincai (Str. Prelungirea Ferentari nr. 5), Bogdan Petriceicu Hașdeu (Str. Traian nr. 2) și George Topîrceanu ( Str. Veteranilor nr. 7-9), la  întâlniri cu expoziții de carte ce conțin materiale din și despre opera poetului național.

La Biblioteca  Mihai Eminescu (Str. Valea Prahovei nr. 3), sărbătorim data de 15 ianuarie printr-un club de lectură în cadrul căruia copiii se vor putea familiariza cu cele mai frumoase poezii eminesciene, în timp ce la Biblioteca Vasile Alecsandri pregătit un atelier în cadrul căruia cei mici se pot distra îmbinând literatura cu activitatea practică.

Câteva cuvinte despre cei ce ne vor încânta în zilele dedicate lui Mihai Eminescu:

  • Ion Bogdan Ştefănescu (prim flautist al Filarmonicii „George Enescu” şi solist al Filarmonicii „Banatul”, Timişoara) are o activitate concertistică susţinută, atât în postură solistică, cât şi ca membru în diverse formaţii camerale precum Trio Contraste, Profil, cvintetul ”George Enescu” , duo flaut – harpă alături de Ion Ivan Roncea sau duo flaut-pian alături de pianistul Horia Mihail în cadrul turneelor naţional „Flautul de aur” şi „Flautul fermecat”. În 2006 a înființat ansamblul Barock Orchestra al cărui solist şi dirijor este.
  • Dorel Vișan este un actor, director și poet român. A interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale.

De-a lungul carierei sale, a fost laureat cu numeroase premii:

Actorul Dorel Vișan a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În anul 1995 a avut loc debutul său literar cu poezii, în revista Steaua. A publicat până în prezent 4 volume de versuri. Numele său a fost inclus în antologiile Poeți clujeni contemporani (1997) și Un pahar cu lumină. Poeți contemporani clujeni (antologie bilingvă româno-maghiară, 2005). Dorel Vișan este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

 

  • Irina Ungureanu este consultant artistic gr. I la N.A.T.C. ,,I.L.Caragiale”, Bucuresti (Romania), Vicepreședinte al Asociației Culturale Intersectio, Manager și profesor la Studio Galapagos și actor colaborator la Teatrul Odeon, Teatrul L.S. Bulandra, Teatrul George Ciprian Buzău, Teatrul Fani Tardini Galați, Teatrul Foarte Mic, teatru independent
  • Ionuț Kivu este actor al Teatrului Odeon, absolvent UNATC L. Caragiale”, secţia Actorie, absolvită în iunie 2002, cu media 10 (şef de promoţie); studii aprofundate, absolvite în iunie 2003, cu media 10; Doctor U.N.A.T.C. în domeniul Teatru (octombrie 2009).

 

Organizatori: Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Parteneri : Pro Contemporania, The Culture Hub, Societatea Culturală „Apollon” România

Parteneri media: Radio România Cultural, Mediatrust, România TV, Liternet,  Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, Mişcarea de rezistenţă, MKlasika.

 

Participarea la evenimente este gratuită. Pentru evenimentele de la Palatul Național al Copiilor din data de 14 ianuarie și Biblioteca Dimitrie Cantermir din data de 15 ianuarie,  rezervările se fac la adresa de email comunicare@bibmet.ro .