De ce iubim femeile și cărțile

De ce iubim femeile și cărțile

Cu toții iubim ceva. Ne lăudăm pe facebook că iubim natura, animalele, Crăciunul, prietenii familia, călătoriile, etc. Fiecare iubește ceva sau pe cineva. Femeile iubesc bărbații, bărbații iubesc femeile. Dar de ce? De ce iubim? Asta ne întrebăm foarte rar, și atunci când o facem ne dăm fie răspunsuri foarte științifice sau „foarte” filosofice. Nimic sincer, toate luate din cărți. Și iată o întrebare nouă. De ce iubim cărțile?

Veți veni repede cu răspunsul că nu toată lumea iubește cărțile, că doar oamenii culți o fac și de aici mulți dintre noi, cititorii acestui text de pe un site de bibliotecă ne vom afirma superioritatea față de ceilalți, necititorii, care au preocupări meschine și limitate. Dar, asta nu ne va răspunde la întrebarea noastră, „de ce iubim cărțile?”. Doar pentru că ne fac să ne simțim superiori? Doar pentru că noi suntem cei ce citesc și alții nu?

Cred că răspunsul ar fi aflat mai ușor print-o analogie simplă. De ce iubim de exemplu femeile? Poate în cazul bărbaților, întrebarea s-ar potrivi foarte bine. De ce să nu comparăm o femeie cu o carte bune. Nu le putem iubi fizic la fel, dar spiritual putem găsii multe asemănări.

Cu excepția cărților științifice, majoritatea cărților ni se revelează încet, încet, le descoperim etapă cu etapă așa cum o facem conștient sau nu și cu femeile. Atunci vrei să cunoști pe cineva începi cu exteriorul, așa cum la cărți o faci cu coperta, citești pagina patru, vezi despre ce e vorba. La fel e și cu o persoană, vezi întâi masca socială, ți se dau niște indicii despre pasiunile ei, despre ce îi place și ce nu, despre ce își dorește despre ce visează.

Și cărțile bune, te fac să visezi și visul începe cu primele pagini dacă acestea reușesc să te capteze. Dacă nu cartea va fi închisă fără milă, pentru că  viața este prea scurtă pentru a pierde timpul cu cărți proaste, la fel cum și persoanele cu care nu ai nimic în comun, nu merită timpul tău.

Urmează iubirea, aici vine răspunsul la de „ce”-ul de mai sus. Dacă o carte sau o persoană te poate scoate din cotidian, din lumea mică și cenușie pe care o numești realitate, dacă îți poate schimba starea de spirit printr-un zâmbet sau printr-un capitol bun, iubirea se înfiripă. Pentru că iubim ce ne face să ne simțim mai liberi, mai fericiți și mai plini de viață.

Și ne plac și provocările, o poveste de iubire este plină de dramatism, lacrimi, îndoieli, dar și de tandrețe, fericire și zâmbete. Aceleași emoții se pot găsi și în cărți, numai că cele din urmă au de cele mai multe ori un sfârșit fericit. Aici se rupe legătura dintre cărți și poveștile din viața reală.

Cărțile sunt un refugiu în fața realității, porți de imaginație spre o lume în care visăm să intrăm, dar care niciodată nu capătă formă, până la capăt, în realitate. Viața din jurul nostru nu funcționează pe aceleași principii, nu totul se termină cu bine, nu totul poate fi atins, nu toate aspirațiile noastre pot căpăta formă. Aici se rupe povestea de iubire.

Nici unul din noi nu este asemenea personajelor din cărți, nici situațiile întâlnite între pagini nu au aceiași rezolvare ca în realitate, și cel mai important ușurința pe are o întâlnim în cărți se traduce în ani de suferință în viața reală.

Atunci începem să iubim mai mult cărțile și mai puțin femeile, pentru că nu mai suntem suficient de puternici pentru a le face față. Cărțile le iubim pentru iluziile dintre paginile lor, femeile le iubim pentru iluziile pe care ni le oferă sau poate ni le creăm singuri. (Daniel Ciobanu)