Transfer de carte de la BMB

pentru

Biblioteca Bogdan Petriceicu Hașdeu – Filiala Onisifor Ghibu din Chișinău

 

În 17 februarie 2018, cu ocazia vizitei Primarului Interimar al Chișinăului la București – doamna Silvia Radu, a fost semnat un Program de Cooperare în mai multe domenii de interes precum sănătate, educație și cultură. Semnatar al acestui program de cooperare, Primarul General al Municipiului București, doamna Gabriela Firea este astăzi, 6 martie la rândul său în vizită la Chișinău.

Urmare semnării acestui program de cooperare, în prima săptămână a lunii martie a fost semnat un Acord de Parteneriat între Biblioteca Metropolitană București și Biblioteca B.P. Hașdeu din Chișinău, potrivit căruia, în an de Centenar al Marii Uniri, cele două biblioteci municipale își vor da mâna spre a organiza și derula împreună o serie de activități culturale. Din partea Bibliotecii Metropolitane București, acordul a fost semnat de către doamna director Zvetlana – Ileana Preoteasa, iar din partea Bibliotecii B.P. Hașdeu din Chișinău, semnatară a fost doamna director Mariana Harjevschi.

Cu acest prilej, Biblioteca Metropolitană București a transferat cu titlul gratuit Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hașdeu – filiala Onisifor Ghibu din Chișinău 600 volume de carte, prima tranșă din cele 20.000 unități pe care BMB le va dona bibliotecii din Chișinău pe parcursul anului 2018.

Fie că vorbim despre lansări ale cărților unor scriitori români la Chișinău sau expoziții cu picturi ale unor artiști basarabeni găzduite la Biblioteca Metropolitană București, fie că vorbim despre seri de lectură pentru copii în București și Chișinău, cu participarea actorilor din cele două municipii, despre schimburile de experiență în cadrul cărora 40 bibliotecari din Chișinău vor veni în vara lui 2018 la București, în timp de 10 bibliotecari din BMB își vor îmbogăți experiența la Chișinău, sau despre Revista de Literatură și Informație pe care cele două biblioteci o vor crea în comun pe parcursul anului 2018, vorbim înainte de toate, despre Centenarul Unirii prin Cultură.