Transfer de carte cu titlul gratuit, de la Biblioteca Metropolitană București pentru Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți
Cu ocazia inaugurării noului sediu al ”Școlii Populare de Arte și Civilizație Românească” Ciprian Porumbescu din Cernăuți în perioada 14-15 iunie 2018, Biblioteca Metropolitană București a transferat  cu titlu gratuit 2745 de cărți Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți.
”Această școală contribuie, de la înființarea ei, la revitalizarea și valorificarea autenticității culturii românești, folclorului muzical românesc din această zonă și nu numai, înlăturând influența nedorită a altor culturi”.
La eveniment, alături de Președintele Centrului Bucovinean de Artă, Iurie Levcic, au participat reprezentanți ai Consulatului General al României în Cernăuți, un sobor de preoți, invitați de la Consiliul județean Iași și Suceava și doamna Director General a Bibliotecii Metropolitane București, Zvetlana – Ileana Preoteasa, în calitate de oaspete de onoare, care în cuvântul dânsei a transmis cele mai sincere felicitări pentru deschiderea noului sediu al ”Școlii Populare de Arte și Civilizație Românească” Ciprian Porumbescu din Cernăuți atât din partea Bibliotecii Metropolitane București, cât și din partea Primăriei Generale a Capitalei.
Cărțile transferate cu această ocazie contribuie la înființarea unei biblioteci în limba română în cadrul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți pentru copiii români din Ucraina.