Luni, 4 martie, Artoteca BMB a găzduit vernisajul unei expoziții inedite de pictură și sculptură, a artiştilor Gruia Rotariu și Ion Bolocan. Invitat de onoare a fost criticul de artă Vladimir Bulat, care, alături de curatorul expoziției, Radu George Serafim, au ajutat publicul să înțeleagă felul în care sculptura se poate îmbina cu pictura și cum orice privitor se poate regăsi în opera celor doi artiști.

În deschidere a luat cuvântul George Călin, ambasador UNESCO, care a invitat publicul la „Lecția de poezie”, o serie de evenimente, care se desfășoară sâmbătă de sâmbătă, în cadrul Artotecii BMB, considerând decorul un expoziții de pictură, ca fiind cel mai potrivit mediu pentru nașterea poeziei.

Printre cei prezenți s-a remarcat doamna Zvetlana Preoteasa, director general PROEDUS, inițiator al proiectului „Artoteca BMB”, critici de artă, artiști, ziariști şi scriitori.

Vernisajul s-a bucurat de un public numeros, printre care enumerăm critici, poeți, scriitori, dar și simpli iubitori de artă. Vernisajul s-a bucurat şi de un coktail de excepţie, realizat de soţia pictorului Gruia Rotariu.